„ÃŽmi place sã redescopãr mereu bucuria teatrului...“
• interviu cu regizorul Dan Tudor Reporter: Am înteles cã rezervati publicului din Piatra Neamt un tandem spectacular alcãtuit din douã piese diferite ca facturã si, implicit, ca mod de abordare. Premiera primului dintre spectacole ati anuntat-o pentru data de 16 decembrie, iar pînã atunci ati gãsit de cuviintã sã o prezentati cu statut de avanpremierã.
Dan Tudor: Se obisnuieste a se face lucrul ãsta. În primul rînd pentru ca actorii sã scape de emotiile care, uneori, pentru anumite categorii de artisti sînt paralizante. Încercãm, astfel, sã-i ferim de ce-i mai rãu. De cele mai multe ori, la astfel de spectacole în avanpremierã vin colegi, rude, cunostinte, deci nu pot fi considerate premiere în adevãratul sens al cuvîntului.
Rep.: Mãrturisesc cã nu stiu nimic despre acest text, cu un titlu lung, în spiritul manierismului generic cultivat de Visniec, acum cîtiva ani.
D.T.: E adevãrat. Mimi Brãnescu a fost coleg de facultate cu mine, în generatii relativ apropiate, si scrie foarte bine. Are un simt al replicii foarte bun, are o cheie care se aflã într-o zonã a teatrului absurd si, dincolo de faptul cã spectacolul este unul special, pot afirma cã nu se încadreazã în ceea ce asteptãm, îndeobste, de la un spectacol de teatru. Adicã, ce se zice, aia se face. E o fantezie într-o cheie absurdã. Asta e pãrerea mea despre acest text. De altfel, în zona asta am si vrut sã construiesc. Am profitat de faptul cã teatrul a angajat, de curînd, cîtiva tineri, care sînt tipologii speciale, si am încercat sã le fac un bine dîndu-le ocazia sã-si mãsoare puterile cu niste partituri importante. Sînt patru, cinci personaje care au partituri masive. Sînt roluri cu care te întîlnesti, poate, dupã nouã-zece ani de profesiune. Un rol cu care sã intri în scenã si sã nu mai iesi. Ei au posibilitatea sã facã asta. M-as bucura sã mã pot identifica în cariera lor ulterioarã cu un lucru bun pe care l-am fãcut pentru ei acum.
„Absurdul nu înseamnã abstract“
Rep.: Vorbeati adineauri de absurd, de caracteristicile lui si modul de manifestare teatralã. Cred cã, dincolo de rezerva pe care o avem fatã de tot ceea ce contrazice cerebralitatea, existã si o legãturã pregnantã cu absurdul. Iar acesta este implicat total în realitate, de unde-si trage si seva.
D.T.: Absurdul nu înseamnã abstract. Dimpotrivã. El se bazeazã, cel putin în acest caz, pe replicã. E o replicã foarte puternicã si, la un moment dat, realitatea începe sã fie putin deformatã. Dar numai dupã ce sîntem pregãtiti sã întelegem transformarea. Scrisul lui Mimi Brãnescu ne oferã o anumitã logicã, si mie de aceea mi-a si plãcut piesa. El considerã cã e cea mai bunã piesã pe care a scris-o.
Rep.: Cum ati ales Teatrul Tineretului ca teren de lucru?
D.T.: Dupã ce am terminat la Teatrul National un spectacol, cu o distributie mare, în frunte cu Mircea Albulescu, trebuia sã merg la Brasov. ÃŽntîmplarea a fãcut ca, pe la mijlocul anilor ‘90, sã fiu coleg cu Liviu Timus la Teatrul Odeon si sã ne întîlnim aici, în perioada festivalului. M-a convins si am amînat alte proiecte, pentru a monta douã spectacole la Piatra Neamt.
Rep.: V-am vãzut cã ati fost alãturi de Teatrul Tineretului si la turneul bucurestean din vara aceasta.
D.T.: Da, eram curios sã vãd trupa si sã constat nivelul de pregãtire. Pentru cã, talentati sînt cu totii. Mi-a prins bine faptul cã am vãzut acel spectacol, pentru cã am stiut în ce mã bag.
„Orice spectacol de teatru trebuie sã fie un experiment“
Rep.: Stiu cã ati lucrat mult si în mediul „underground“. Cum împãcati cerintele, cumva diferite, ale celor douã spatii de reprezentare teatralã?
D.T.: Dupã pãrerea mea, orice spectacol de teatru trebuie sã fie un experiment; sã încerci sã verifici ceva. Cã acest lucru se întîmplã pe o scenã de teatru, presupune cã trebuie sã tii cont mult mai mult de partea asta socialã. Sîntem plãtiti din cotributie publicã. Si atunci nu poti sã experimentezi într-o zonã vulgarã sau, pur si simplu, inaccesibilã publicului larg. Spectatorul trebuie sã priceapã ce se întîmplã acolo, si sã înteleagã de ce a dat bani. E absurd sã facem cu totii teatru de apartament. Ne putem întîlni acolo si experimentãm cît vrem. Existã spatiile alternative, în care am lucrat si eu si unde mi-am permis sã experimentez pur si simplu.
Rep.: Spuneti-ne douã vorbe si despre cel de al doilea spectacol.
D.T.: „Povestiri dintr-un oras cu prosti“ de Salom Alehem. De fapt de aici am plecat. Celãlalt spectacol este o idee ulterioarã. Acesta, în schimb, se bazeazã pe relatiile unor cupluri scenice. Foarte compatibile si plastice prin exploatarea contrastelor. Am pornit de la ideea cã în tara asta lumea se pricepe la orice; de la teatru la fotbal, de la muzicã la politicã si asa mai departe. Iar personajele din piesã nu fac exceptie de la aceastã regulã. Totul devine subiect de dezbatere, de etalare a propriilor pãreri. ÃŽntr-un oras populat de oameni naivi, nu stupizi, si, pe deasupra, curati sufleteste, sinceri si de bunã credintã. ÃŽmi place sã lucrez în zona asta. Si nu-mi place sã înfierez neapãrat viciile. Nu sînt un agresiv. ÃŽmi place sã redescopãr mereu bucuria teatrului si a lucrului cu actorii.
|
Autentificare
