10 x 10 geniali

Televiziunea la care gospodãreste cu sîrg colegul meu din Clubul Român de Presã, Tatulici, a inventat concursul vîrfurilor din cîteva domenii considerate de maxim interes. Presa a fost trecutã si ea, alãturi de chirurgie, arhitecturã si politicã, prin ciurul preferintelor unui juriu îndeobste nevãzut, numãrînd, zic organizatorii, 17 milioane de votanti. Greu de crezut cã au fost atîtia, dar spiritul colegial mã obligã sã acord prezumtia de bunã credintã organizatorilor. Înainte de a-mi exprima cîteva opinii, subiective si betege, despre medaliati voi face referire la un fel de povestire care apartine, cred, lui Cezare Pavese, marele si tragicul scriitor italian, care a ales în plinã putere de creatie salvarea prin suicid. Respectiva scriere este centratã pe un personaj care moare, dar are sansa, ca Lazãr, sã se întoarcã printre muritorii de rînd, dupã ce dã o raitã prin cealaltã lume. Mare noroc pe tine, îi spune un amic. Ai avut prilejul sã stai dincolo de vorbã cu marile genii, cu mintile strãlucite ale umanitãtii. Cui nu i-ar surîde sã schimbe un cuvînt cu Homer, cu Virgiliu, cu Shakespeare, cu Goethe! Sã-l întîlneascã pe Eistein! Întorsul din morti se uitã cu superioritate la amicul lui. Geniile, ai zis? Geniile omenirii n-au fost niciodatã cunoscute. Dincolo, ierarhia e alta, iar vîrfurile nu s-au bucurat, din pãcate, pe pãmînt de recunoastere si glorie.
Sã ne Întoarcem la spectacolul regizat cu fast de prietenul Tatulici, pe scena Ateneului Român, si transmis În direct În toate casele interesate de aceastã alergare pe pistã a merituosilor neamului. Eu unul, de pildã, nu cred cã domnii Bãsescu si Becali Întruchipeazã strãlucit ideea de politician, fie si În România. Modelul meu de politician nu contine nimic din meritele, incontestabile fireste, ale acestor domni. SÎnt cam grobieni pentru gustul meu, cam vulgari, fac totul la pleznealã, iar unicul loc interes este recoltarea, din orice si cu orice pret, a voturilor pentru un mai apropiat sau mai Îndepãrtat scrutin electoral. Personajele istoriei nationale cu care se identificã nu seamãnã neam nici cu domnul Bãsescu si nici cu domnul Becali.
În lista chirurgilor, meseriasi merituosi fãrã îndoialã, n-a încãput în mod nedrept Ioan Lascãr, de departe cel mai strãlucit specialist în microchirurgie plasticã, recunoscut pe plan mondial. De ce? Sã se fi înselat atît de grav cei 17 milioane de votanti sau alegerea s-a fãcut adesea la voia întîmplãrii?
Cele zece condeie alese ĂŽn fruntea breslei jurnalistice sĂŽnt oameni cu talent. Pe unii i-as fi votat si eu. Nu ĂŽnteleg, ĂŽnsĂŁ, de ce lipseste de aici un Octavian Paler. Meritele condeiului domnului Paler au cĂŁzut ĂŽn concurenta cu juna Andreea Esca. FĂŁrĂŁ ĂŽndoialĂŁ, doamna Esca dĂŁ bine pe ecran, citeste cu o dictie impecabilĂŁ stirile de pe prompter. Nu i-am citit, ĂŽnsĂŁ, nici o carte si nu i-am ĂŽntĂŽlnit iscĂŁlitura sub vreun text demn de pus ĂŽn ramĂŁ.
M-am gîndit dacã un asemenea concurs nu face mai mult rãu decît bine, într-o lume în care si asa confuzia valorilor a înlocuit de mult dreapta judecatã. Am încercat sã identific numitorul comun al celor zece ori zece medaliati. Toti sau aproape toti sînt produse ale micului ecran. Nici Traian Bãsescu n-ar fi fost Traian Bãsescu dacã cineva îi amputa accesul la micul ecran. Nici Becali, lipsit de rãsfãtul unei vizibilizãri în exces, n-ar fi fost cine este, stiut în toate cãtunele si toate mahalalele. Meritele jurnalistice ale doamnei Esca, poate în mod nedrept strãine mie, n-ar fi bãtut meritele jurnalistice ale maestrului Paler, fãrã zîmbetul generos din micul ecran. În concluzie, cei 100 sînt de fapt cei 100 din televizor. Lumea spiritului acestei natii, ca-n povestirea pilduitoare a lui Pavese, este, sînt convins, mult mai bogatã. Altfel ar fi trist.