10 x 10 geniali

Televiziunea la care gospodăreste cu sîrg colegul meu din Clubul Român de Presă, Tatulici, a inventat concursul vîrfurilor din cîteva domenii considerate de maxim interes. Presa a fost trecută si ea, alături de chirurgie, arhitectură si politică, prin ciurul preferintelor unui juriu îndeobste nevăzut, numărînd, zic organizatorii, 17 milioane de votanti. Greu de crezut că au fost atîtia, dar spiritul colegial mă obligă să acord prezumtia de bună credintă organizatorilor. Înainte de a-mi exprima cîteva opinii, subiective si betege, despre medaliati voi face referire la un fel de povestire care apartine, cred, lui Cezare Pavese, marele si tragicul scriitor italian, care a ales în plină putere de creatie salvarea prin suicid. Respectiva scriere este centrată pe un personaj care moare, dar are sansa, ca Lazăr, să se întoarcă printre muritorii de rînd, după ce dă o raită prin cealaltă lume. Mare noroc pe tine, îi spune un amic. Ai avut prilejul să stai dincolo de vorbă cu marile genii, cu mintile strălucite ale umanitătii. Cui nu i-ar surîde să schimbe un cuvînt cu Homer, cu Virgiliu, cu Shakespeare, cu Goethe! Să-l întîlnească pe Eistein! Întorsul din morti se uită cu superioritate la amicul lui. Geniile, ai zis? Geniile omenirii n-au fost niciodată cunoscute. Dincolo, ierarhia e alta, iar vîrfurile nu s-au bucurat, din păcate, pe pămînt de recunoastere si glorie.
Să ne întoarcem la spectacolul regizat cu fast de prietenul Tatulici, pe scena Ateneului Român, si transmis în direct în toate casele interesate de această alergare pe pistă a merituosilor neamului. Eu unul, de pildă, nu cred că domnii Băsescu si Becali întruchipează strălucit ideea de politician, fie si în România. Modelul meu de politician nu contine nimic din meritele, incontestabile fireste, ale acestor domni. Sînt cam grobieni pentru gustul meu, cam vulgari, fac totul la plezneală, iar unicul loc interes este recoltarea, din orice si cu orice pret, a voturilor pentru un mai apropiat sau mai îndepărtat scrutin electoral. Personajele istoriei nationale cu care se identifică nu seamănă neam nici cu domnul Băsescu si nici cu domnul Becali.
În lista chirurgilor, meseriasi merituosi fără îndoială, n-a încăput în mod nedrept Ioan Lascăr, de departe cel mai strălucit specialist în microchirurgie plastică, recunoscut pe plan mondial. De ce? Să se fi înselat atît de grav cei 17 milioane de votanti sau alegerea s-a făcut adesea la voia întîmplării?
Cele zece condeie alese în fruntea breslei jurnalistice sînt oameni cu talent. Pe unii i-as fi votat si eu. Nu înteleg, însă, de ce lipseste de aici un Octavian Paler. Meritele condeiului domnului Paler au căzut în concurenta cu juna Andreea Esca. Fără îndoială, doamna Esca dă bine pe ecran, citeste cu o dictie impecabilă stirile de pe prompter. Nu i-am citit, însă, nici o carte si nu i-am întîlnit iscălitura sub vreun text demn de pus în ramă.
M-am gîndit dacă un asemenea concurs nu face mai mult rău decît bine, într-o lume în care si asa confuzia valorilor a înlocuit de mult dreapta judecată. Am încercat să identific numitorul comun al celor zece ori zece medaliati. Toti sau aproape toti sînt produse ale micului ecran. Nici Traian Băsescu n-ar fi fost Traian Băsescu dacă cineva îi amputa accesul la micul ecran. Nici Becali, lipsit de răsfătul unei vizibilizări în exces, n-ar fi fost cine este, stiut în toate cătunele si toate mahalalele. Meritele jurnalistice ale doamnei Esca, poate în mod nedrept străine mie, n-ar fi bătut meritele jurnalistice ale maestrului Paler, fără zîmbetul generos din micul ecran. În concluzie, cei 100 sînt de fapt cei 100 din televizor. Lumea spiritului acestei natii, ca-n povestirea pilduitoare a lui Pavese, este, sînt convins, mult mai bogată. Altfel ar fi trist.