Orbecăind spre Europa

• o femeie din Secuienii Noi care nu a avut în viata ei energie electrică asteaptă aderarea la UE la lumina opaitului • bătrînetea, lipsurile si boala nu au reusit s-o răpună pe Virginia Zaim • „i-am ajutat cît am putut pe altii, însă pe mine nu m-a ajutat nimeni“, s-a destăinuit bătrînica •

Virginia Zaim, locuitoare a satului Secuienii Noi, aflată în pragul venerabilei vîrste de 80 de ani, trăieste ultimele zile dinaintea aderării României la UE într-o casă micută, neracordată la reteaua de curent electric. Visul de a avea lumină în sălasul ei dăinuie încă din tinerete, cînd necazurile au început să o coplesească odată cu moartea părintilor si cu grijile unei gospodării în care alte sapte suflete au cerut de mîncare. „De cînd mă stiu locuiesc în această casă, care a fost a părintilor mei. Am fost cea mai mare dintre cei opt copii ai familiei Zaim. Crescusem si eu mărisoară si m-am angajat la «Tevi», mîndră nevoie mare că voi avea banii mei si voi reusi să răzbat mult mai bine prin viată. Soarta a vrut altfel, Dumnezeu mi-a chemat la Ceruri ambii părinti, iar eu am devenit cap de familie pentru fratii si surorile mele. Nu m-am mai gîndit niciodată la căsătorie, nu mi-a trebuit pentru că vedeam cît de greu este să te zbati în sărăcie. Am visat toată viata să am măcar un bec în această casă, care să dea lumină. Nu mai vorbesc de televizor, care ar fi o adevărată minune. Anii au trecut, fratii si surorile s-au împutinat, eu am devenit tot mai neputincioasă. M-am străduit să răzbat cu greu, mai ales după Revolutie. Primesc un ajutor social de 1,4 milioane de lei. Acesti bani sînt sortiti să-mi ajungă o lună de zile. Nu poti nici să te tratezi cum se cuvine si nici să te hrănesti“, a povestit Virginia Zaim. Octogenara a fost o femeie vrednică la viata ei, căsuta fiind curată, la fel ca si mica ogradă, prin care zburătăcesc niste orătănii. În casă, patul asternut, podele spălate la fel ca si grinzile vechi de mai bine de 100 de ani din tavan. Lîngă o icoană mare, asezată lîngă un ochi de geam într-un cui era agătată o lampă de gaz. „Lampa sau opaitul a fost lumina care a pîlpîit în această casă. Dacă stîlpul de electricitate ar fi fost mai aproape poate as fi reusit să pun bănut peste bănut, pentru a-mi trage si eu curent. Asa, este prea departe, iar lucrarea m-ar costa mult pentru puterile mele“, a declarat Virginia Zaim. În ajutorul acesteia a sărit vecina, Elena Morariu, care este „mîna dreaptă“ la bătrînete. „Am noroc de vecina mea, care si ea este destul de amărîtă. Mă ajută în zilele în care mă simt rău, pentru că am destul boli care mă sîcîie. Împărtim sărăcia împreună. De asemenea, uneori singurătatea mă «omoar㻓, s-a destăinuit bătrîna.

Suflet bun

Virginia Zaim ne-a mai povestit cum, într-o zi, un om necăjit i-a bătut în poarta casei, cerînd ajutor. „Acest om era murar, obosit, flămînd si disperat. Mi-a spus că, pe unde a încercat, nimeni nu l-a ajutat. I-am făcut un pachet cu ce am avut si eu prin casă de mîncare. A plecat bucuros si mi-a urat ca Dumnezeu să mă ajute. Asa am fost toată viata. I-am ajutat cît am putut pe altii, însă pe mine nu m-a ajutat nimeni. Nu sînt supărată pentru acest lucru, Dumnezeu are grijă de toti, însă omul trebuie să fie moderat în fata Lui. Noi nu avem dreptul să judecăm omul. Este cine să o facă“, a mai spus Virginia Zaim. Pămînt ar avea aceasta, vreo 2,4 hectare, însă nu stăpîneste decît vreo 40 de ari. „Am dat un hectar de teren «în parte», însă cel care a avut grijă de pămînt mi-a dat numai o cărută de stiuleti. Mi-a promis si niste grăunte, însă a uitat să le mai dea. Celălalt hectar s-a cam pierdut cu totul. Nici subventii pentru lemne de foc nu am primit anul acesta. Am fost nevoită să-mi rup de la gură pentru a cumpăra lemn“, a mai spus, obidită, octogenara. Pe chipul acesteia nu se mai poate citi decît blazarea, altceva nimic. Despre UE, ce să spună... nu crede că îi va fi mai bine. În situatia Virginiei Zaim, în România, mai sînt sute de mii de nevoiasi care vor intra în mare familie a Europei desculti, goi, flămînzi si la lumina lumînărilor, opaitelor sau lămpilor cu gaz. Dacă se găsesc oameni de suflet, dispusi să o ajute pe Virginia Zaim a-si împlini visul, de a vedea lumină în mica-i căsută bătrînească, pot să ne contacteze, la sediul redactiei „Monitorului de Roman“ sau la telefoanele 0233/741.414 sau 0233/740.484.
FOTO: Cea mai mare dorintă a Virginiei Zaim ar fi să aibă si ea, în casă, măcar un bec