 Orbecãind spre Europa
• o femeie din Secuienii Noi care nu a avut în viata ei energie electricã asteaptã aderarea la UE la lumina opaitului • bãtrînetea, lipsurile si boala nu au reusit s-o rãpunã pe Virginia Zaim • „i-am ajutat cît am putut pe altii, însã pe mine nu m-a ajutat nimeni“, s-a destãinuit bãtrînica • Virginia Zaim, locuitoare a satului Secuienii Noi, aflatã în pragul venerabilei vîrste de 80 de ani, trãieste ultimele zile dinaintea aderãrii României la UE într-o casã micutã, neracordatã la reteaua de curent electric. Visul de a avea luminã în sãlasul ei dãinuie încã din tinerete, cînd necazurile au început sã o copleseascã odatã cu moartea pãrintilor si cu grijile unei gospodãrii în care alte sapte suflete au cerut de mîncare. „De cînd mã stiu locuiesc în aceastã casã, care a fost a pãrintilor mei. Am fost cea mai mare dintre cei opt copii ai familiei Zaim. Crescusem si eu mãrisoarã si m-am angajat la «Tevi», mîndrã nevoie mare cã voi avea banii mei si voi reusi sã rãzbat mult mai bine prin viatã. Soarta a vrut altfel, Dumnezeu mi-a chemat la Ceruri ambii pãrinti, iar eu am devenit cap de familie pentru fratii si surorile mele. Nu m-am mai gîndit niciodatã la cãsãtorie, nu mi-a trebuit pentru cã vedeam cît de greu este sã te zbati în sãrãcie. Am visat toatã viata sã am mãcar un bec în aceastã casã, care sã dea luminã. Nu mai vorbesc de televizor, care ar fi o adevãratã minune. Anii au trecut, fratii si surorile s-au împutinat, eu am devenit tot mai neputincioasã. M-am strãduit sã rãzbat cu greu, mai ales dupã Revolutie. Primesc un ajutor social de 1,4 milioane de lei. Acesti bani sînt sortiti sã-mi ajungã o lunã de zile. Nu poti nici sã te tratezi cum se cuvine si nici sã te hrãnesti“, a povestit Virginia Zaim. Octogenara a fost o femeie vrednicã la viata ei, cãsuta fiind curatã, la fel ca si mica ogradã, prin care zburãtãcesc niste orãtãnii. ÃŽn casã, patul asternut, podele spãlate la fel ca si grinzile vechi de mai bine de 100 de ani din tavan. Lîngã o icoanã mare, asezatã lîngã un ochi de geam într-un cui era agãtatã o lampã de gaz. „Lampa sau opaitul a fost lumina care a pîlpîit în aceastã casã. Dacã stîlpul de electricitate ar fi fost mai aproape poate as fi reusit sã pun bãnut peste bãnut, pentru a-mi trage si eu curent. Asa, este prea departe, iar lucrarea m-ar costa mult pentru puterile mele“, a declarat Virginia Zaim. ÃŽn ajutorul acesteia a sãrit vecina, Elena Morariu, care este „mîna dreaptã“ la bãtrînete. „Am noroc de vecina mea, care si ea este destul de amãrîtã. Mã ajutã în zilele în care mã simt rãu, pentru cã am destul boli care mã sîcîie. ÃŽmpãrtim sãrãcia împreunã. De asemenea, uneori singurãtatea mã «omoar㻓, s-a destãinuit bãtrîna.
Suflet bun
Virginia Zaim ne-a mai povestit cum, într-o zi, un om necãjit i-a bãtut în poarta casei, cerînd ajutor. „Acest om era murar, obosit, flãmînd si disperat. Mi-a spus cã, pe unde a încercat, nimeni nu l-a ajutat. I-am fãcut un pachet cu ce am avut si eu prin casã de mîncare. A plecat bucuros si mi-a urat ca Dumnezeu sã mã ajute. Asa am fost toatã viata. I-am ajutat cît am putut pe altii, însã pe mine nu m-a ajutat nimeni. Nu sînt supãratã pentru acest lucru, Dumnezeu are grijã de toti, însã omul trebuie sã fie moderat în fata Lui. Noi nu avem dreptul sã judecãm omul. Este cine sã o facã“, a mai spus Virginia Zaim. Pãmînt ar avea aceasta, vreo 2,4 hectare, însã nu stãpîneste decît vreo 40 de ari. „Am dat un hectar de teren «Ã®n parte», însã cel care a avut grijã de pãmînt mi-a dat numai o cãrutã de stiuleti. Mi-a promis si niste grãunte, însã a uitat sã le mai dea. Celãlalt hectar s-a cam pierdut cu totul. Nici subventii pentru lemne de foc nu am primit anul acesta. Am fost nevoitã sã-mi rup de la gurã pentru a cumpãra lemn“, a mai spus, obiditã, octogenara. Pe chipul acesteia nu se mai poate citi decît blazarea, altceva nimic. Despre UE, ce sã spunã... nu crede cã îi va fi mai bine. ÃŽn situatia Virginiei Zaim, în România, mai sînt sute de mii de nevoiasi care vor intra în mare familie a Europei desculti, goi, flãmînzi si la lumina lumînãrilor, opaitelor sau lãmpilor cu gaz. Dacã se gãsesc oameni de suflet, dispusi sã o ajute pe Virginia Zaim a-si împlini visul, de a vedea luminã în mica-i cãsutã bãtrîneascã, pot sã ne contacteze, la sediul redactiei „Monitorului de Roman“ sau la telefoanele 0233/741.414 sau 0233/740.484.
FOTO: Cea mai mare dorintã a Virginiei Zaim ar fi sã aibã si ea, în casã, mãcar un bec
|
Autentificare
