De ce ne temem ĂŽn Europa?

Luni seara, alaltãieri, cineva mi-a pus o Întrebare care m-a blocat. Se discuta, informal, despre perspectivele noii presedintii a Uniunii Europene, asigurate acum de Germania. Cancelarul Angela Merkel urma sã vinã marti dimineata la Strasbourg (ceea ce a si fãcut) ca sã prezinte Parlamentului European prioritãtile momentului, asa cum le vede Germania prin ochii sãi. Si, deci, cum stãteam acolo la o vorbã fãrã mari pretentii de profunzime, cineva m-a Întrebat: Si acum, care este temerea principalã pentru români?
În aceste zile, am primit tot felul de întrebãri. Mai multi ziaristi strãini m-au întrebat ce semnificatii au culorile tricolorului românesc; sau dacã mai existã cîini pe stradã la Bucuresti; sau care-i salariul mediu în România; sau ce mai e nou prin Transilvania (!). Mai multi ziaristi români m-au întrebat cum vom putea ajuta noi, europarlamentarii, tara; sau cît cîstigãm; sau unde locuim; sau ce relatii avem între noi si dacã existã certuri între Corina Cretu (PSD) si Daniela Buruianã de la PRM (nu, n-am auzit sã existe).
N-am fost foarte ager în a rãspunde întrebãrii referitoare la spaimele noastre. Sã ne temem de cresterea preturilor? Da si nu. Preturile au crescut constant, nu au asteptat aderarea la UE pentru a se alinia la media europeanã (si chiar a o depãsi, în multe cazuri). Sã fie cresterea somajului? Iarãsi, da si nu. În principal din cauza hemoragiei constante de fortã de muncã spre exterior, România nu e amenintatã de un somaj în masã. Ba chiar s-ar putea ca în cîtiva ani sã avem noi însine nevoie sã importãm brate doritoare sã munceascã. Sã fie teama privind pierderea identitãtii noastre nationale? Asta chiar e nefundamentatã. Am convingerea cã în UE, tocmai gratie integrãrii, afirmarea identitãtii nationale chiar va spori - si asa va fi si la noi: tocmai pentru cã ne-am vãzut la masa europeanã ne vom aduce aminte cine sîntem si ce dorim.
Asa ÎncÎt am spus cã cea mai mare temere a românilor este sã nu rãmÎnã doar o simplã frontierã a Europei. Acest teritoriu al nostru a fost granita Imperiului Roman, a Imperiului Otoman, a celui Habsburgic, a celui Tarist etc. Mereu, noi am fost o frontierã. E În interesul nostru ca sã nu fim ultimii intrati În UE. Ar fi de dorit ca dupã noi sã vinã Croatia, poate chiar Serbia si, de ce nu, Moldova. Amintiti-vã cum era la coadã la pÎine: ce aiurea era cÎnd Înaintea ta vedeai o Întreagã multime, iar În spatele tãu nu se mai aseza nimeni. N-ai cum sã te simti foarte confortabil Într-o asemenea situatie.