Dreptul la replicã
Un ziar local scrie deputatul x a mintit. Respectivul tace mîlc, amploaiatii sãi la fel, pe principiul cã ziarele scriu azi si a doua zi totul se uitã. Rãmîne minciuna deputatului. Pe ales, gros la obraz, mai gros chiar ca la pungã - de altfel, bine burdusitã - îl doare-n dos de alegãtori si nu încearcã sã beneficieze de dreptul sãu elementar de a da o replicã ziarului, ziaristului. Cînd se întîlneste cu amicii de afaceri zice, ce, bã, parcã nu stiti cã ziaristii si ziarele mint. Bãgati pînã peste cap în afaceri cu lemn, cu statul, respectivii dau aprobator din cap, fiind cei mai putin dornici sã aibã de-a face cu ziaristii. Deputatul nostru, om subtire, în loc sã-si apere imaginea terfelitã de niste nemernici de ziaristi, îsi vede linistit de afaceri, de masinile cu care sfideazã politistii, de aranjamentele politicianiste pe plan local gen, hai bãieti sã nu o schimbãm pe doamna sau sã nu-l schimbãm pe domnul, fiti atenti bãieti cã dacã pleacã directorul de la Silvic, de exemplu, noul director nu e un fluturas care sã accepte compensãri cu lemn pentru drumuri forestiere. Si dacã ar fi sã dãm un exemplu la temã, mai deunãzi ne întrebam dacã deputatul Ursãrescu a mintit în legãturã cu apartenenta sa politicã. Au trecut ceva zile si încã nu am primit nici un drept la replicã cu explicatii din partea domniei sale. Asta sã însemne cã am avut dreptate sau dl. Ursãrescu nu dã socotealã nimãnui, nici mãcar alegãtorilor?
|