„Votul uninominal“ - între inculturã si populism
Pentru a elimina din start orice bãnuialã cã as fi ipocrit, recunosc cã am votat în Parlament „pentru“ ca presedintele Traian Bãsescu sã poatã declansa referendumul în legãturã cu asa-zisul „vot uninominal“.
Ba mai mult de atît, am înaintat la Parlament în 2005 un Proiect de lege privind alegerea deputatilor si senatorilor în care sustineam sistemul uninominal.
Proiectul a fost respins în Senat pentru cã Guvernul Tãriceanu i-a dat aviz nefavorabil, iar majoritatea de atunci s-a conformat.
Proiectul este interesant si coerent, dupã cum declara recent o publicatie centralã, interesatã sã vadã dacã în Parlament s-a miscat ceva pe tema „uninominalului“ în ultima vreme.
Prin sistemul electoral acceptat de o natiune se asigurã reprezentarea electoratului prin scrutin proportional, majoritar sau mixt.
În prezent, reprezentarea electoratului se realizeazã prin scrutin proportional, cu vot pe listã blocatã, sistem aplicat în majoritatea tãrilor europene.
Prin scrutin proportional se asigurã cea mai bunã reprezentare, a marii majoritãti a electoratului, în Parlamentul României.
Momentul scrutinului este momentul cînd electoratul chemat la urne devine un arbitru activ între fortele politice care se confruntã pentru a acapara puterea.
În opozitie cu scrutinul proportional este scrutinul majoritar, una din modalitãtile de realizare fiind alegerile uninominale si nu votul uninominal, cum gresit se utilizeazã.
Scrutinul uninominal este utilizat în Anglia si în tãrile colonizate de aceasta în trecut, precum SUA, Noua Zeelandã, Canada, India.
Domnul Emil Boc, presedintele PD si primarul Clujului, bate cîmpii cu gratie cînd reclamã cã parlamentarii, încã din 1990, se tot codesc sã aplice „votul uninominal“, de parcã aceasta ar fi o practicã europeanã care ne înghesuie din toate pãrtile.
Ba mai mult, pretios, doct si turuitor, domnul Boc ne face capul toacã cu „votul uninominal“, argumentînd din belsug cu sofisme care tin loc de logicã.
Practica, în cazurile scrutinului uninominal, acolo unde se mai aplicã, demonstreazã cã doar primele douã partide ca importantã îsi împart majoritatea mandatelor, restul partidelor obtinînd nu mai mult decît nimic.
„Prin scrutinul uninominal cîstigãtorul ia tot“
Dacã s-ar aplica scrutinul uninominal în judetul Neamt, atunci judetul nu ar mai fi o singurã circumscriptie, ci ar trebui împãrtit în 8 circumscriptii, egale ca numãr de alegãtori, numite circumscriptii uninominale.
În fiecare circumscriptie, din cele 8, fiecare partid va lansa cîte un candidat pentru Camera Deputatilor.
Candidatul clasat primul într-o astfel de circumscriptie va cîstiga mandatul pus în joc, celelalte partide, oricît de multe voturi vor fi obtinut, nu primesc nimic. Prin scrutinul uninominal cîstigãtorul ia tot, cei care nu l-au votat pierzînd orice sansã de a fi reprezentati în Parlament.
Sã presupunem cã într-o circumscriptie uninominalã sînt 4 partide care îsi lanseazã candidatul.
Partidul A obtine 42% din voturi, partidul B obtine 29% , partidul C obtine 18% si partidul D obtine 11%. În acest caz, unicul mandat pus în joc va fi cîstigat de partidul A, celelalte partide neprimind ceva. Astfel, 42% din electorat va fi reprezentat în Parlament, iar 58 % nu va fi reprezentat, deci nu va avea pe cine judeca si sanctiona pentru lipsã de performantã.
Un astfel de sistem nu este democratic. Pentru a îmbina dorinta electoratului de a vota direct persoana, cu necesitatea ca majoritatea votantilor sã fie reprezentati în Parlament, consider cã modelul scrutinului proportional, actual aplicat, sã fie combinat cu votul preferential pe listã. În acest caz, alegãtorul nu mai aplicã stampila pe lista de partid, ci pe unul din candidatii de pe listã.
Sigur cã, într-un astfel de sistem, competitia între candidatii de pe listã se mutã din interiorul partidului în circumscriptie si este greu de imaginat cum se vor „bate electoral“ candidatii aceluiasi partid pentru a cîstiga voturi.
Din aceste considerente, dar si din altele, scrutinul proportional este incontestabil mai just decît scrutinul majoritar. Scrutinele proportionale asigurã dezvoltarea unor sisteme de cooperare între partide, pe cînd scrutinele majoritare asigurã dezvoltarea unui sistem de confruntare politicã.
Necesitatea schimbãrii modului de scrutin intervine, de obicei, în timpul crizelor politice, care antreneazã bulversarea electoratului.
În orice caz, alegerea modului de scrutin nu poate fi realizatã decît în urma negocierilor dintre principalele partide, ceea ce Traian Bãsescu nu a dovedit cã a înteles pînã acum.
Prea multã lume îsi dã cu pãrerea în problema „votul uninominal“, care practic nu existã decît alãturi de „almanahe“.
|