Teatrul - o lume a copiilor

Spectacolul „În luptă cu TA-GA-TA“ al Teatrului Excelsior din Bucureşti, în regia domnului Ion Lucian şi-a văzut măsura propriei reuşite în reacţia copiilor care au creat un alt spectacol pornind de la cel de pe scenă. Mărturisesc că m-am simţit stînjenită în această dimineaţă pentru că tot ce s-a petrecut pe scenă a aparţinut în întregime copiilor. Foarte interesant a fost că în cadrul unui scenariu modern, care se construieşte pe realităţile secolului XXI, cei mici reuşesc să descopere coordonatele esenţiale ale poveştilor clasice cu zmei şi zîne.
Calculatorul, viaţa însăşi ca un experiment ştiinţific, o floare întreţinută artificial într-o eprubetă, într-un cuvînt supertehnologizarea determină un nou mod de a gîndi şi de a se comporta al indivizilor. Comunicarea autentică este înlocuită prin semne care exprimă aluziv şi rapid informaţia. Spectacolul vorbeşte în plan general şi despre o altă problemă, şi anume dezechilibrul pe care automatizarea excesivă îl produce asupra simţurilor omului, care sînt fragmentate, nemaiputînd funcţiona simultan şi, deci, unitar. Acesta este cazul în care se află personajul Costel, care este incapabil să înţeleagă şi să simtă în afara relaţiilor matematice. Chiar dacă uneori spectacolul are accente şi tonalităţi agresive pentru lumea copiilor, au fost introduse însă concepţie scenică şi elemente de joc ce se adresează direct sensibilitaţii specifice a celor mici, creînd o emoţie şi un freamăt spontane; elevul care nu-l ajută pe prietenul său decît dacă-i dă ciocolată, exagerarea şi mecanizarea ca surse ale comicului, interacţiunea personajelor în trăsăturile lor contradictorii.
Axa centrală a spectacolului o constituie lupta dintre Bine şi Rău, reprezentate în acest caz de Liniştea (ordine, armonie), pe de o parte, şi Gălăgie (haos) de cealaltă parte. Confruntarea directă dintre aceste două tabere imprimă o tensiune permanentă, astfel încît copiii se simt atraşi de imprevizibilul şi surpriza situaţiei care urmează. Ce e important e că ei îşi însuşesc o atitudine fermă faţă de ceea ce se petrece pe scenă, strigînd în punctul culminant al evoluţiei bătăliei: „Hai Liniştea!“. Ceea ce înseamnă că cele văzute pe scenă aparţin modului lor de a fi, ei găsind acum prilejul de a-şi manifesta deschis opţiunea pentru o idee sau alta, pentru că aici este important, cred, teatrul pentru formarea copiilor: le oferă o scară de valori bine conturată. Astfel, pentru a vedea de ce le-a plăcut copiilor spectacolul, nu trebuia decît să urmăresc reacţia lor.
Realitatea de pe scenă a devenit atît de mult propria lor realitate, încît ei au devenit parteneri de discuţie pentru actori, răspunzînd cu francheţe provocărilor acestora. Reacţiile lor creează un supratext, punîndu-se cu naturaleţe „în situaţie“. La un moment dat, cînd se sting toate luminile pe scenă, auzim un băieţel spunîndu-i fetiţei de lîngă el: „Tu te temi? Eu nu“. Şi nu se teme, pentru că ştie că a venit împreună cu ceilalţi colegi să vadă un spectacol pentru copii şi mai ştie că „aşa e în poveste...“
Finalul spectacolului aduce victoria Binelui, extazul copiilor, care aplaudă puternic, dar şi unele întrebări din partea mea; ele nu-şi au locul pentru a fi dezvoltate aici, dar cred că merită să fie notate, pentru că ele constituie nedumeririle unui om care, timp de doisprezece ani, a făcut parte din lumea teatrului cu (pentru) copii, ceea ce e cu totul altceva. Poate că nu am toate datele, dar cred că se pleacă de la premize greşite: spectacolele pentru copii ar trebui făcute cu aceştia, şi nu de către cei mari. Trebuie scrise piese de teatru originale. La teatrul în care am fost am înţeles un lucru esenţial: toţi copii sînt talentaţi şi pot juca orice (de ce să nu credem că poate exista un Shakespeare al copiilor?).
Depinde de cei care se ocupă de lumea copiilor să plonjeze în lumea acestora şi să adapteze textele modului lor specific de a gîndi şi de a simţi. Mi-aş dori din tot sufletul ca aceste lucruri să fie înţelese de cine trebuie, pentru că o lume adevărată a copiilor nu poate fi construită decît de aceştia, care ar deveni astfel mai fericiţi, mai buni şi mai sensibili - feriţi de intemperiile societăţii contemporane.