 18 miliarde „spălate“ de ploi
• grindina a distrus 2.987 hectare de culturi agricole • în iunie, inundațiile au afectat 136 hectare, din care doar cinci erau asigurate • Ploile abundente, dar și grindina, care s-au abătut asupra zonei Romanului în ultima perioadă, au produs pagube foarte mari, ce nu vor mai putea fi recuperate de fermierii neasigurați. O comisie de specialiști, din cadrul Direcției Agricole și pentru Dezvoltare Rurală (DADR) Neamț, s-a deplasat în toate comunele lovite de urgie și au inventariat pagubele. În urma furtunii de la sfîrșitul lui mai, 2.987 de hectare cu grîu, porumb, sfeclă de zahăr, floarea soarelui, soia, orz, ovăz, legume, rapiță, lucernă și vii hibride au fost făcute „una cu pămîntul“. Din cifra menționată, circa 2.000 de hectare au fost în satele Icușești și Bălușești, iar, ca distrugere, 632 de hectare au fost compromise în procent mai mare de 50%. Specialiștii au evaluat și valoarea totală a pierderilor, ce s-au ridicat la valoarea de 1.847.000 RON, din care 947.000 RON au însemnat numai suprafețele calamitate mai bine de 50%. În ceea ce privește soiurile, cele mai mari pierderi au fost înregistrate, de producătorii agricoli din județul Neamț, la porumb (1.490 hectare), grîu (575 hectare), sfeclă de zahăr (283 hectare) și floarea soarelui (240 hectare). Aversele din 2, 3 și 4 iunie au distrus, în total, în județ, 136 hectare de culturi agricole, din care patru cu culturi de legume, 10 hectare pășuni (afectate 30 %), trei hectare porumb și cartofi (25%) și 117 hectare pășuni (20%). „După ce comisia noastră a evaluat toate pagubele, s-a constatat că, în afară de cele patru hectare de legume, distruse în totalitate, celelalte culturi nu prezintă probleme deosebite. Din totalul suprafețelor calamitate, în diferite procente, doar cinci hectare erau asigurate, de firma SC TCE 3 Brazi SRL, care își va putea recupera banii. În rest, ceilalți producători agricoli vor rămîne cu paguba“, a delclarat Liviu Bumbu, directorul DADR Neamț. În privința fermierilor din Icușești, doar primarul Ioan Ciocoiu și-a asigurat suprafețele, cu trei zile înainte de furturnă, și va fi singurul care își va putea recupera pierderile. De menționat că, pentru o plată trimestrială de circa 200.000 de lei, un agricultor poate beneficia de despăgubiri de pînă la 15 milioane de lei/hectar. Deocamdată, reprezentanții DADR nu au precizat dacă au fost acordate ajutoare-despăgubiri, de la stat, pentru cei calamitați. Se știe că, în cazul gospodarilor care s-au văzut cu acoperișurile sparte de grindină, aceștia nu au primit nici un ban.
FOTO: Inundațiile au produs pagube care nu vor mai fi recuperate de agricultorii neasigurați
|