Bun pentru Orient

Cei mai ĂŽn vĂŽrstĂŁ Âşi mai dedaĂži cu istoria modernĂŁ a Principatelor Române Âştiu cĂŁ la faimoasa universitate „Sorbona“ din Paris se eliberau diplome de licenÞã cu menĂžiunea „bun pentru Orient“. Asemenea diplome primeau Âşi studenĂžii români, ei fĂŁcĂŽnd parte, dupĂŁ mentalitatea din „OraÂşul Luminilor“, dintr-un Orient mai mult turco-asiatic decĂŽt european. Nu era un semn de dispreĂž faÞã de noi, ci rezultatul unei concepĂžii seculare, care, de exemplu, l-a fĂŁcut pe Napoleon I sĂŁ aprobe fĂŁrĂŁ de ezitare anexarea Basarabiei la Imperiul Rus, cĂŁci socotea aceastĂŁ pierdere drept a turcilor, nu a românilor. (Cine Âşi ce erau românii la 1812 pentru opinia publicĂŁ europeanĂŁ?)
A curs multã apã pe Sena pÎnã ce, abia dupã 1848, conducerea masonicã a FranÞei sã devinã pentru mult timp susÞinãtoarea conducãtorilor masoni ai noii Românii, cea de dupã Rãzboiul Crimeii. ªi trebuie sã spunem cinstit cã a fost nu numai o susÞinere secularã, dar ºi onestã, frãÞeascã, FranÞa jucÎnd rolul fratelui mai mare.
În anul 1990, dupĂŁ cĂŁderea puterii comuniste, preÂşedintele FranĂžei a fost gata sĂŁ reia vechile relaĂžii cu noi, fĂŁrĂŁ a calcula politicieneÂşte cĂŁ la BucureÂşti existau grupĂŁri politice care nu acceptau votul din „duminica orbului“, iritate de susĂžinerea de cĂŁtre Mitterand a noului regim din România. Atunci s-a fĂŁcut prima dintr-un Âşir de erori fatale: unii bucureÂşteni l-au primit cu ouĂŁ stricate Âşi roÂşii storcite, nu cu flori.
ReacĂžia FranĂžei, politicoasĂŁ, dar fermĂŁ, s-a vĂŁzut imediat: ĂŽn Parlamentul European, la ĂŽntĂŽlniri la care am participat Âşi eu, ni se pĂŁrea cĂŁ parlamentarii francezi nici nu ne vĂŁd, darĂŁmite sĂŁ ne susĂžinĂŁ.
S-au mai fãcut apoi ºi alÞi paºi greºiÞi din partea noastrã. CÎnd Pierre Moscovici, fiul emigrantului român Sergiu Moscovici, a devenit raportor pentru România, norocul ne-a surÎs din nou, cãci, deºi mai avea dureroase amintiri din anii petrecuÞi În România, tatãl ºi-a Încurajat fiul În direcÞia susÞinerii intereselor Þãrii noastre. FranÞa revenea la vechea ei poziÞie de susÞinere totalã a României, mai ales cã ºi marele capital francez Începea sã prindã, În pofida prudenÞei sale exagerate, poziÞii solide În economia noastrã. Dupã Mitterand, Preºedintele Chirac a fãcut tot ce se putea ºi ceva În plus pentru a ne trage de urechi cãtre NATO ºi În UE. Iar noi, cu o nonºalanÞã caracteristicã doar marilor puteri militare, nu ºi celor sãraci, am ÎnfiinÞat undiÞa Bucureºti - Londra - SUA (cãci axã nu e nicicum), am fãcut gesturi definitorii, neplãcute capitalului francez ºi european, În genere, am dat cu flit pe cele mai severe prevederi ale Tratatului de Aderare În agriculturã, mediu, sãnãtate, administraÞie etc. etc. aºteptÎnd de la FranÞa ºi, eventual, Germania, mare ºi multã milã.
ÂŞi ei ne-o acordĂŁ ĂŽn felul lor: sĂŽntem din nou miluiĂži cu diploma „bun pentru Orient“, ceea ce aici, la Paris, se observĂŁ mult mai clar ca la BucureÂşti. ÂŞi nu e bine!