 Muribund printre strãini
• doi bãtrîni din satul Pîngãrãcior sînt disperati pentru cã nu îsi pot aduce acasã fiul aflat pe patul de moarte, într-o clinicã din Portugalia • bãiatul, în vîrstã de 26 de ani, este mãcinat de cancer generalizat • companiile aeriene din Lisabona au refuzat sã-l transporte, de fricã sã nu moarã în timpul zborului • Tragedie fãrã margini în satul Pîngãrãcior, din comuna Pîngãrati. Doi bãtrîni, sleiti de puteri si lipsiti de bucuriile unor oameni care au muncit o viatã, sînt chinuiti zi si noapte de o dramã care de doi ani le umbreste fiecare clipã. Fiul lor mai mic, Iliutã, îsi trãieste ultimele zile la mare distantã de casa pãrinteascã si de cei care i-au dat viatã. Povestea urmãreste un tipar cu care, din pãcate, deja ne-am obisnuit. ÃŽmpins de sãrãcie a plecat acum cinci ani în Portugalia, sã fie slugã la strãini. Pe vremea aceea, România nu era membrã a Uniunii Europene, iar românii munceau la negru, pe unde puteau. Asemeni sutelor de români, si Iliutã a slugãrit în Portugalia. A muncit pe ascuns ba pe santiere, ba la tãiat lemne prin pãdure, stînd cu frica în sîn cã ar fi putut fi prins de autoritãtile portugheze pentru cã muncea la negru. Din acest motiv nu a îndrãznit sã meargã la specialist pentru a-si trata o infectie la o mãsea. „S-a temut cã ar fi putut fi prins cã stãtea fãrã forme legale. S-a dus cînd era prea tîrziu. Doctorii i-au tãiat o bucatã de obraz, iar tumora s-a mutat în spatele ochiului. Acum, cu ochiul respectiv nu mai vede. Se duce bãiatul meu si eu nu pot fi lîngã el. Sã-i tin lumînarea la cãpãtîi... A încercat un alt bãiat de-al meu sã îl aducã acasã acum douã sãptãmîni, dar nu l-a primit nici un avion, pentru cã se tem sã nu moarã în timpul zborului. Nu stiu ce sã ne facem... Dacã moare acolo, nu avem nici o putere sã-l aducem în tarã. Noi n-avem bani nici de înmormîntare. Bãrbatu’ are o pensie de patru milioane de lei pe lunã. Dar om face noi cumva sã-l înmormîntãm crestineste. Numai sã-l vedem acasã. E nevoie de o masinã care sã-l transporte, pentru cã nu e nici o sansã sã vinã cu avionul“, a spus, vlãguitã de durere, Leontina Toma. Freca între degete coltul baticului cu care se îmbrobodise. Privea în pãmînt, fortîndu-se sã n-o podideascã lacrimile, desi i se simtea în glas cã îi venea sã plîngã si sã urle de amar.
Diagnostic crunt
Ilie Toma, Iliutã, asa cum îl stiu apropiatii, a aflat cã are cancer acum doi ani. A început sã stea tot mai mult internat, i s-a fãcut rezectie de mandibulã, dar boala a înaintat cu repeziciune. Ca sã fie ajutat pe patul de suferintã, s-a mutat în Lisabona un frate de-al sãu, care munceste si cu banii cîstigati îl întretine pe Iliutã. Din nefericire, fratele nu-i poate fi de mare ajutor, tînãrul trãind de-o vreme încoace în chinuri groaznice. Metastazele i-au afectat sistemul osos, iar citostaticele ficatul. Acum douã sãptãmîni, fratele a fãcut toate pregãtirile necesare pentru a-l aduce pe muribund în tarã. A pus la punct bagajul, a luat biletele de avion, iar cînd a ajuns pe aeroport, echipajul a refuzat sã-l accepte în aeronavã, de fricã sã nu moarã pe drum. Dacã s-ar întîmpla asta în timpul zborului, avionul ar trebui sã facã escalã, sã localizeze cadavrul, considerat sursã de infectie pentru pasageri si ar apãrea diverse complicatii pentru echipaj. Din pãcate aceeasi atitudine au avut-o toate celelalte companii.
Ultimul rãmas bun...
Constientã de boala care îi macinã bãiatul, Leontina Toma a mers astã primãvarã sã-l vadã. „Atunci încã mai arãta a om. Acum, din ce mi-a povestit celãlalt fiu, are mîinile si picioarele piele si os, iar burta foarte umflatã din cauza medicamentelor. Ochiul afectat de tumoarea care s-a dezvoltat în cap este iesit din orbitã si poartã un plasture deasupra, ca sã mai acopere din chipul desfigurat. Era asa de frumos bãiatu’ mamii, si a ajuns de sperie lumea. De unde sã iau eu 5.000-6.000 de euro sã-l aduc în sicriu, dacã va muri acolo? Nu stiu ce sã mã fac. Eu n-am nici o putere“, a mai spus Leontina Toma. Ea de 68 de ani si sotul de 72 de ani, mai au o sperantã. Cã oameni cu suflet îi vor ajuta sã tinã lumînarea la cãpãtîiul celui pe care voiau sã-l vadã la casa lui, realizat, cu familie si copii. Ar trebui cam 4.500 de euro, bani cu care sã se asigure combustibilul pentru o ambulantã amenajatã special. Tînãrul nu este asigurat, asa cã nu poate beneficia de nici un serviciu medical gratuit. Dar dacã s-ar strînge acesti bani, ar putea fi adus la Pîngãrãcior înainte de a fi prea tîrziu. Dacã se va stinge în Lisabona, chiar nu se va mai putea face nimic. Scenariul este macabru si aproape imposibil de acceptat - dar va avea suferindul Iliutã parte de doi metri pãtrati în care sã-si ducã traiul de veci? Si de o înmormîntare crestineascã, asa cum i s-ar face dacã si-ar da duhul pe patul casei pãrintesti? Sînt întrebãri care îi chinuie zi si noapte pe cei doi pãrinti bãtrîni, cu chipurile schimonosite de suferintã si mîinile crãpate de muncile grele ale pãmîntului. Gerul lãsat într-o dimineatã de sfîrsit de noiembrie face sã le înghete lacrimile pe obrajii ridati. Ea îsi sterge nasul cu coltul baticului, el suflã obidit si îl mai implorã o datã pe Dumnezeu sã nu-i lase la ceas de mare durere. Vor sã-si ia iertare de la Iliutã si sã îl înmormînteze ca pe un crestin. Nu-l mai plîng cã e în mare suferintã. Acceptã în tãcere destinul crud si privesc moartea fiului cu o seninãtate incredibilã. Stiu cã va muri, dar nu stiu unde.
Oncologul care îl îngrijeste pe Ilie Toma la Instituto Portugues de Oncologia de Lisboa de Francisco Gentil a precizat cã este de acord ca pacientul sãu sã pãrãseascã unitatea spitaliceascã, dar a impus niste conditii - sã i se precizeze mijlocul de transport cu care va fi deplasat, numãrul de înmatriculare al acestei masini, numele si numerele de telefon ale specialistilor care îl vor însoti si medicul care îl va supraveghea în continuare. Din pãcate, pînã în momentui de fatã, doctorul portughez nu a primit astfel de date. Rezolvarea acestei probleme este foarte complicatã. Dacã ar fi avut statut de asigurat, adicã dacã ar fi cotizat la fondul unic al asigurãrilor sociale de sãnãtate, Iliutã ar fi beneficiat de transport gratuit pe care l-ar fi fãcut Ambulanta portughezã, pe baza formularului E-112, care prevede „acordarea de tratament în strãinãtate si transferul la domiciliu pe perioada îngrijirilor medicale“. Plata transportului ar fi fost suportatã de Casa de Asigurãri de Sãnãtate Neamt, din fonduri speciale puse la dispozitie de cãtre Casa Nationalã de Asigurãri de Sãnãtate. Cum bãiatul este în stadiu terminal si orele de viatã îi sînt numãrate, cel mai indicat ar fi transportul pe cale aerianã. Ministerul Sãnãtãtii are statie de transport aerian si ar putea face acest transport, dar contravaloarea acestuia este de cîteva mii de euro. Pe care familia nu îi are. Rãspunsul doctorului Raed Arafat, ministru secretar de stat al sãnãtãtii, contactat telefonic de cãtre „Monitorul“, sincer si dezarmant ilustreazã dura realitate a societãtii românesti în care trãim: „Resursele ministerului sînt extrem de limitate si e de preferat sã fie folosite pentru salvarea unor vieti în strãinãtate. ÃŽmi pare rãu, dar nu ne putem implica în repatrierea cazurilor terminale“.
|
Autentificare
