 „Carambol“ cu patru Dacii, la Felesti
Imprudenta unui sofer, care a călcat prea tare pedala de acceleratie pe DN 15D, Roman - Piatra Neamt, în panta din apropierea cătunului Felesti, a cauzat, ieri după-amiază, în jurul orei 14.45, un spectaculos accident rutier, în care au fost implicate patru autoturisme. Ca prin minune, ciocnirea în lant a avut ca urmări doar pagube materiale, însă circulatia a fost blocată, pe ambele sensuri de mers, aproximativ 40 de minute. Potrivit lucrătorilor Biroului de Politie Rutieră Roman, vina pentru producerea accidentului i-a apartinut soferului unui autoturism Dacia 1310, care nu a păstrat distanta regulamentară, la coborîrea pantei, fată de o Dacia Nova, ce se deplasa regulamentar în fata sa. În momentul în care a văzut că frînarea nu este suficient de eficientă si că putea izbi Dacia Nova din fata sa, soferul Daciei 1310, M.P., în vîrstă de 30 de ani, a pătruns pe contrasens si a intrat în coliziune cu un alt autoturism, Dacia Logan, ce venea din sens opus. Cele trei masini s-au ciocnit si, mai mult decît atît, în masina care a provocat accidentul a intrat, din spate o altă Dacie Logan care cobora regulamentar panta. Soferii aflati în trafic au oprit imediat, pentru a acorda îngrijiri eventualelor victime, însă nimeni nu a fost rănit. O persoană din Dacia 1310 si o alta dintr-un Logan au acuzat stări de rău, însă, în cele din urmă, nu au necesitat îngrijiri medicale.
|