 Editura Rãzeºu marcheazã inspirat Anul Mozart, „Mozart, sunt eu“ de Max Geneve
„Mulþumim lui Mozart pentru cã ne-a dat muzica lui ºi lui Dumnezeu pentru cã ni l-a dat pe Mozart“. Aºa îºi începe Cuvîntul înainte la ediþia româneascã - citînd la rîndu-i din notiþa gratulatorie a autorului - traducãtorul ºi editorul unei inedite biografii romanþate a geniului muzical ce bîntuie teritoriul sonoritãþii umane de douã sute cincizeci de ani, datorate lui Max Geneve. Doctorul Virgil Rãzeºu, cãci despre el este vorba, a consacrat cea mai mare parte a activitãþii editurii omonime, spaþiului muzical. ªi nu oricare. Pentru cã, alãturi de cele douã impresionante volume ale lui Prod'homme, dedicate geniului de la Bonn, iatã acum un altul ce are drept subiect viaþa copilului minune din Salzburg. ÃŽntr-o þinutã graficã de bunã calitate, aºa cum ne-a obiºnuit deja, cu o traducere cursivã care, neîndoios, respectã stilul operei originale a autorului laureatului de la Deauville pentru „Violonistul“, ºi în ciuda cîtorva, se pare, inerente, greºeli de redactare - dintre care cea mai supãrãtoare se aflã pe coperta a patra - cartea „Mozart, sunt eu“ de Max Geneve face cinste politicii editoriale promovate de Virgil Rãzeºu, constituind, aºa cum am mai subliniat deja, un omagiu pertinent ºi îndatoritor faþã de geniul muzical mozartian ce dãinuie de un sfert de mileniu în spiritul omenirii.
Dar, socot cã pomenitul Cuvînt înainte al traducãtorului poate rezuma cel mai bine trucul stilistic atît de inspirat ºi persuasiv al autorului:
„Abia dupã ce citeºti cartea, îþi revii, iertare, eºti sau nu eºti de acord cu autorul, are ºi el drepturile lui, temerile tale nu s-au adeverit, eroii cãrþii sigur cã nu s-au cunoscut dar au ce sã-ºi spunã, autorul penduleazã cu meºteºug, între vieþile muzicologului Pappano, care mãnîncã Mozart pe pîine ºi a muzicianului adevãrat, pe numele sãu Wolfgang Amadeus Mozart. Vieþile lor sînt mai întîi paralele, apoi îngemãnate ºi sfîrºesc prin a se confunda. Pappano este contemporan cu noi, trãieºte cu noi, ºi sfîrºeºte în anul de graþie 2006, da, dar nu în orice lunã a lui, ci din mai pînã în decembrie, sîntem încã în mai, ficþiunea este prietena noastrã, cartea cititã mai tîrziu poate fi credibilã dar pierde din valoare. Dupã ce închizi cartea, de Pappano nu se va mai auzi nimic, va rãmîne un mit sau, mai corect, o amintire, dar Mozart rãmîne ce a fost dintotdeauna: contemporanul nostru perpetuu.“
|
Autentificare
